Purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu, Luciana Lazăr, a declarat, duminică, corespondentului MEDIAFAX, că doar într-o singură zi au fost raportate cinci furturi de plăcuțe de înmatriculare, toate din cartierul Turnișor, autorii nefiind identificați.
„Duminică dimineața, proprietarii a cinci autoturisme au raportat furtul plăcuțelor de înmatriculare. Aceștia au spus că în cursul nopții le-au fost furate atât plăcuțele din față, cât și cele din spate. Toți cei cinci care au raportat furturile sunt din cartierul Turnișor. Autorii nu au fost identificați până în acest moment, o anchetă fiind desfășurată de polițiștii Biroului Investigații Criminale”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Luciana Lazăr.
Sibienii au început să posteze pe site-urile de socializare mesaje prin care atrag atenția asupra faptului că numerele lor de înmatriculare au fost furate.
„În această noapte am fost vizitați de hoți. Printre alte lucruri au plecat și cu plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor aflate în curte”, scrie una dintre femei pe facebook după ce numerele de înmatriculare i-au fost furate în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, din curte, în cartierul Turnișor, aceste furturi fiind distincte de cele care au avut loc duminică.